Agitatia psihomotorie este un conglomerat de comportamente, dezordonate, zgomotoase, variabile ca intensitate la acelasi bolnav, cat si de la o afectiune psihica la alta, reprezinta comportamentul motor al unei persoane si se poate intalni in toata patologia psihiatrica.Aceasta stare presupune o interventie terapeutica cu un grad ridicat de complexitate, cu o prima abordare farmacologica, prediagnostica.Se descriu cativa parametrii cantitativi si calitativi ce pot ajuta clinicianul in procesul diagnostic: intensitatea, durata, caracterul recurent, coloratura afectiva, claritatea constientei.Ultimile doua dau caracterul comprehensibil sau incomprehensibil al agitatiei psihomotorii.Caracteristicile clinice ale agitatiei psihomotorii: hiperactivitate in toate sectoarele psihismului( motor, ideativ, verbal, afectiv),caracterizata prin: vivacitate crescuta, nerabdare, ton ridicat al vocii, logoree, surescitare ideativa, exacerbarea memoriei si a ideatiei, mobilitatea afectelor, miscari, mimica, gesturi bruste necontrolate.Variabilitatea perturbarii constientei- clara in psihopatii, reactie acuta la stres, sau dimpotriva confuza cu dezorientare, halucinatii, iluzii in delirium, meningo-encefalite, sau alte cauze organice toxico-infectioase.Se vor exclude cauzele organice: conditiile somatice, neurologice, farmacogene, intoxicatiile cu substante non psihoactive.Diagnosticul diferential in psihiatrie se face cu: arborele toxic, arborele anxios, arborele afectiv, arborele psihopatic, arborele somatoform, patologia psihoorganica si patologia psihotica.Tratamentul consta in: interventie terapeutica imediata, abordare farmacologica imediata, interventie terapeutica postdiagnostica specifica: medicatie anxiolitica, sedativa, hipnoinductoare, iar cand simptomatologia este halucinator-deliranta, sau in starile confuzionale se va administra medicatie antipsihotica incisiva.